Simona Halep s-a întors din Australia! A fost prinsă, din greșeală, în ușile glisante la aeroportul Henri Coandă | VIDEO & FOTO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a revenit în țară după experiența de la Australian Open, acolo unde a fost eliminată în sferturile de finală ale competiției de la Antipozi.

Numărul doi mondial a fost așteptată de tatăl său la aeroport. Îmbrăcată într-un trening roșu, jucătoarea noastră părea obosită după zborul extenuant de la Melbourne la București.

„Au fost dificile acele 14 zile de la început, pentru că a trebuit să stăm în cameră, dar am avut posibilitatea de a ieşi patru ore pe zi, ceea ce a fost foarte bine. A fost o deplasare greuţă, dar mă bucur tare mult că am reuşit totuşi să fac sferturi”, au fost primele cuvinte ale Simonei Halep.

Simona Halep s-a întors din Australia! A fost prinsă, din greșeală, în ușile glisante la Aeroportul Henri Coandă

„Eram obişnuită de anul trecut, când am stat numai la hotel şi la teren, dar 14 zile în care să nu faci nimic, nimic a fost dificil.

A trecut meciul cu Serena Williams, sunt OK acum, o să învăţ ceea ce este de învăţat din acest meci, mă bucur totuşi că am făcut un rezultat bun, nu pot să spun că e un rezultat mic un sfert de finală la un grand slam, primul din an, aşa că sunt OK.

Serviciul din meciul cu ea nu m-a ajutat aproape deloc şi cred că faptul că am fost destul de negativistă, negativă – nu ştiu cum se zice, sunt prea obosită – faptul că am fost cu o atitudine negativă nu m-a ajutat atât de mult.

Cred că Osaka va câştiga turneul, are şi Brady şansa ei, dar Osaka o să câştige cu experienţa”, a declarat Halep la revenirea în România.

La plecare, pentru că a încercat să iasă din aeroport print-o ușă în care doar se intra, a fost prinsă în acele uși glisante. După un scurt moment de fâstăcire, a reușit să se retragă și să meargă pe zona indicată.

„După turneele de la Dubai şi Doha, Darren o să vină şi o să petreacă mai mutl timp în Europa, pentru că e greu cu mersul înapoi, în Australia”, a spus Halep, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-3, 6-3, de Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, în sferturile de finală ale Australian Open.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×